Arena Ursilor, concurs pentru antreprenori online

Informatii 2012

In fiecare an la Internet Festival tinem concursul Arena Ursilor, unde cele mai bune proiecte au sansa de a primi finantare si de a fi recomandate pe baza de dosar finantatorilor din 10 tari europene. Participantii primesc mentoring, ghidare, asistenta, si o experienta de neuitat. In 2012, concursul se va tine pe 8 iunie, iar inscrierea in concurs este posibila pana in data de 4 mai 2012.

Hobby Romania

proiect sustinut de Crista Andriescu

Descrierea : ”Tu ce faci cu timpul tău liber ?” ; o piață de informații despre servicii și firme/cluburi de hobby-uri și alte activități pentru timpul liber, pe conceptul de „love brand” ce dă credibilitate firmelor participante care întrunesc standardele stabilite. Un site ce conține informații utile, articole de calitate și resurse cu un director național tip Yellow Pages cu liste de adrese de firme și cluburi, un forum de discuții. Varianta în engleză pentru expații care locuiesc în România (400 000 doar în București).

Utilitatea/Aplicabilitatea proiectului
- Pentru publicul larg : o sursă de informații despre ce să faci cu timpul liber – și unde (”Vreau să iau lecții de chitară/balet/tir cu arcul/înot etc.” ; ”Care este cea mai bună firmă unde pot să mă dau cu parapanta în orașul meu” etc.)
- Pentru firme : canal de marketing, branding

Puncte tari ale ideii / Avantaje
Proiectul a existat în formă funcțională acum 2 ani timp de câteva luni în care, fără nici un efort de marketing, a generat 2000 de vizitatori unici pe lună în 3 luni și am început să primim zilnic cereri de informații din partea lor. A reieșit clar că există o nevoie pe piață de astfel de informații.

Am făcut interviuri și am scris articole despre câteva firme ce ofereau diverse servicii în domeniu (club de tir cu arcul, studio de balet, club de atletism pentru copii etc.). Nu am întâmpinat nici măcar un refuz din partea lor, completând și de partea cealaltă o nevoie a pieței, respectiv a firmelor de a își atrage clienți.
Un astfel de site ar fi extrem de util mai multor segmente de utilizatori pe o arie largă de vârstă, venit și stiluri de viață ce caută modalități de a își petrece timpul liber cât și firmelor/cluburilor ce oferă servicii și produse în domeniu. In prezent nu există nici un site sau director care să centralizeze astfel de informații sau care să ofere informații detaliate. Fiind primul pe piață, un astfel de serviciu ar avea un avantaj în construirea unui brand solid.

Puncte slabe ale afacerii / Dezavantaje
Un posibil dezavantaj ar fi găsirea unor modalități viabile de monetizare. O altă posibilă dificultate ar fi strângerea și updatarea datelor firmelor/cluburilor cât și al orarului de evenimente.

Tags:

No comments yet.

Leave a Reply